Despre invidie si urmarile ei

Posted: Noiembrie 28, 2013 in Uncategorized
Etichete:

Recunosc. Sunt invidios. Sunt invidios pe colegii (si prietenii mei) din presa scrisa, chiar daca situatia lor, strict financiara, nu este adesea extem de favorabila. Ca jurnalist de radio am avut si am si in prezent numeroase satisfactii profesionale, dar, placerea cuvintului scris mi-am refuzat-o de cele mai multe ori. Cel putin pina acum.
Am discutat de multe ori, pe diverse teme, cu persoane uimitoare, atit din perspectiva spiritului lor enciclopedic, cit si prin claritatea modului de exprimare. Insa de cele mai multe ori, pentru analiza subiectului in sine am avut nevoie si de sprijinul vreunui coleg din presa scrisa, ceea ce m-a facut (de fiecare data) sa ma intreb, recunosc din nou (cu o invidie bine disimulata cei drept).. insa o invidie din categoria celor pozitive: cum se face ca “gazetarii” au nu numai o imagine mai clara a complexitatii subiectului propus dar, reusesc sa desluseasca de multe ori si cele mai firave intelesuri ale temei, de parca nu au altceva de facut decit sa se antreneze mental in permanenta in arta jocului de biliard cerebral.
Un posibil raspuns la aceasta nelamurire a mea se leaga probabil din nou de ceea ce am si numit “placerea cuvintului scris”. In cele mai multe cazuri dezbaterea (si folosesc in mod deliberat acest termen ajuns acum la naftalina, intrucit nu recunosc valoarea expresiei talk-show), dezbaterea propriu zisa, fie la radio sau la TV, se supune invariabil rigorilor administrative ce tin de: viteza, de spatiu alocat si mai ales de timp. Sa recunoastem insa ca presupune multa munca de furnica produsul care ne conduce la placerea vinovata sa-i spunem, altminteri solitara, de a deschide zilnic gazeta cu mirosul ei de plumb, obicei acum multora necunoscut, bucurie care tinde astazi sa ne fie incetul cu incetul refuzata din varii motive, si care pare (pentru unii desueta) deci pe cale de consecinta usor inlocuibila cu stiri fast-food adesea deja mestecate. Cu oarece parere de rau remarc ca evolutia (pe care unii o considera mai degraba mutatie) ne ajuta sa pierdem putin cite putin, din micile bucurii clasice ale vietii, cum ar fi cafeaua neagra de dimineata insotita de textul tiparit. Exact acela pe care il pomeneam mai sus si la care generatie dupa generatie de gazetari au subscris cu sirg intelectual. Pina la urma, sa recunoastem si ca spre bun exemplu, la aproape 90 de ani de la momentul aparitiei “Curentului” numele lui Pamfil Seicaru inca se pronunta. Ma intreb insa cine isi va mai aduce aminte chiar si peste zece ani de Medeea Pesca, iartata-mi fie lipsa de curtoazie profesionala.
Din invidie deci pentru timpul pe care unii confrati il dedica cu migala textului de calitate, lucrat pe indelete si cu argument, se poate sa fi aparut si aceste rinduri. Mea culpa, daca il citez acum inca o data pe inteleptul profet care spunea: “Ai grija ce-ti doresti. S-ar putea sa ti se intimple”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s