Pentru ca vorbeam astazi de modele..

Posted: Octombrie 16, 2015 in AGENDA SAPTAMINII, General, Nationala
Etichete:,

Iata citeva,

Inventatorul

Depanator Radio – TV si electronist convertit in electrician, angajat la Centrala de Construcţii Cai Ferate inainte de 89, ziarist si patron dupa, politician si apoi antreprenor pina in zilele noastre, Mircea Tudor a fondat acum 20 de ani singura companie care face scanare radioactiva – un domeniu de virf in Romania dar si in lume, care i-a si adus titlul de „inovator de profesie”. In 2001, Banca Mondiala  organiza o competiţie pentru securizarea vamilor autohtone,  firma lui Mircea Tudor a creeat o companie mixta si din 2002 pina 2004 au făcut 4 scanere performante pentru avioane – Roboscanul – care detecteaza orice pericol in citeva clipe, cu care in 2009 cistiga si Marele Premiu la Salonul de Inventica de la Geneva. Iar daca va ginditi ca a fost doar un joc al sortii… va inselati. A repetat performanta, fortind organizatorii sa-si incalce propriile reguli, conform carora o persoana nu poate fi de doua ori premiata cu locul 1. Mircea Tudor primeşte, din nou, in 2013 Marele Premiu..

Sotia

Va amintiti de Monica Gabor, fosta Columbeanu. Frumosul manechin din Bacau a facut la concursurile de miss sa se intoarca multe capete. Dar cel mai atent a fost viitorul ei (deja)  fost sot, Irinel Columbeanu, cel care a si propulsat-o pe culmile gloriei, mai ales mediatice. Plecata dintr-o familie modesta, din cea mai saraca regiune a tarii, frumoasa Moni si-a croit drum sigur, a participat la mai multe prezentari de moda in tara si strainatate si a fost desemnata chiar „Cea mai sexy femeie din Romania” de cititorii unei reviste, iar in 2005 a cistigat chiar si titlul de Top Model Romania. Alaturi de Irinel, Moni a avut emisiunea TV „By Monica Columbeanu”, urmata de show-ul „Irina”.  Astazi fata cu care voiau sa semene mai toate adolescentele vremii este o diva peste ocean, dar aproape uitata in tara.

Briliantul

Visau la vremea adolescentei nu doar fetele dar si baietii. Si cine atrage atentia mai mult decit sportivii… iar dintre toti – briliantul Adi Mutu parea ca straluceste cel mai tare. Impatimitii de fotbal isi aduc aminte cum tinarul din Pitesti ne facea sa ne mindrim ca nu e chiar totul pierdut in fotbalul romanesc dupa Sevillia, unde au stralucit (e drept cu multi ani in urma)  11 briliante. Dorit in cele mai mari capitale ale fotbalului mondial, plecat sa cucereasca Italia, icoana unei generatii de tineri, ajunsa pe culmile gloriei alaturi de o prea frumoasa craiasa a insulelor tropicale si-a pierdut stralucirea si apoi averea pe malurile, asa cum se stie, vesnic cetoase ale Tamisei. Dovada a faptului ca te poti ascunde in fum, dar nu si de destin. Unii dintre noi ar spune ce-i drept ca destinul si-l mai face omul si de unul singur.

Speranta

Nu. Nu va pierdeti speranta. Intotdeauna  se va gasi cineva sa ne aprinda imaginatia si sa ne faca sa visam frumos. Ion Tiriac si Ilie Nastase au de ce sa fie mindri si noi de asemenea. Micuta din Constanta este astazi un model urias pentru o noua generatie de campioni, care iau cu asalt terenurile de tenis, motivati de exemplul Simonei Halep. Noi cei putin mai in virsta, recunoastem ca vointa, determinarea si perseverenta fac impreuna la fel de mult ca talentul.. exact acela care apare odata la o generatie. Ce daca unii mai batrini spun ca pina la jumatate de milliard de dolari esti inca un sportiv sarac. Nici Simona nu pare impresionata si nici noi. Exact pentru asta o respectam mai mult, iar drumul pare sa fie lung inainte. E clar ca si foarte anevoios, dar macar plin de speranta.

 

Parintele

Mormintul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Prislop a fost si este in fiecare an, loc de pelerinaj pentru mii de credinciosi care  vin nu numai din Ardealul ce-l iubeste de mult dar si din cele mai indepartate colturi ale tarii. Parintele le spunea ucenicilor sai, cum sa-i invete la randul lor pe credinciosi, ce trebuie sa le spuna si le dadea povete chiar lor cum sa traiasca in familie si cum sa se poarte cu copiii pe care l-ii va da Dumnezeu, cum sa-i creasca…  Si astazi am avea nevoie multi de aceste sfaturi, de unii uitate.. Cu peste o jumatate de secol in urma, Parintele vorbea insa si de rugaciunea inimii, iar pentru cei care inteleg mai mult decit cuvintele, minunile sale sunt doar … o parte a miracolului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s