Cronica unei demisii neanuntate

Posted: Aprilie 27, 2016 in AGENDA SAPTAMINII, General, Nationala, Politica
Etichete:, ,

Ministrul culturii ne-a surprins (iata, placut?) cu o demisie neanuntata, chiar daca gurile rele vorbeau deja, pe ici si pe colo, de o remaniere tacita, cu ramificatii si pe la finante, sanatate, mediu sau chiar justitie. Pe de-o parte nu pot sa nu-i remarc maniera sa-i spunem, “tehnocrat-bruxelleza” de a iesi din scena, insa doar dupa un scandal jenant care pune artistii de la opera intr-o situatie demna de titlurile tabloidelor, o situatie care a fost dealtfel gestionata la fel ca si restul mandatului domniei sale. Pe de alta parte insa, lucrurile se precipita in ultima perioada, cu o viteza demna poate de cauze ceva mai bune. Si, spun unii comentatori, probabil nu se vor opri aici. Daca demisia fostului ministru al muncii Ana Costea lasa sa se inteleaga faptul ca nimeni, nici macar un tehnocrat aflat tranzitoriu in functie, fara a risca pierderi de capital politic, nu-si asuma o atitudine ferma pentru a scoate sindicatele, patronatele si nu in ultimul rind partidele din impasul in care se afla in negocierile pe salarii, plecarea domnului Alexandrescu (de la ministerul Culturii) ne poate face cel mult sa zimbim de atita cumint(enie), iar demisia doamnei Aura Raducu de la Fondurile Europene, ocupa, pe nedrept zic, locul unei note de subsol. Cel putin pina acum, desi lista prezumtiva a remanierilor este probabil mai extinsa, cea mai grea lovitura pentru imaginea guvernului Ciolos o da plecarea acelei persoane care, trebuia adusa exact de la Bruxelles, ca sa accelereze procesul absorbtiei fondurilor europene, macar si prin cunoasterea extinsa a mecanismului (realizata evident la fata locului). Sigur nimeni nu a auzit nici un fel de promisiuni sau vorbe mari de la Guvernul tehnocrat al fostului comisar european, dar avind in vedere ca domnul Dacian Ciolos a ocupat totusi aceasta functie (si evident stie cit sunt de necesare cele 30 de miliarde disponibile), te-ai fi asteptat sa vezi la Ministerul Fondurilor Europene un ministru care, tace si face. Totusi, nici macar temerile actualului comisar Corina Cretu (care remarca in vizita sa de la inceputul lunii martie la Bucuresti), atitudinea, cel putin relaxata, a celor care executa proiectele europene, sau se pregatesc cu proiecte pentru aceste fonduri si nici macar orgoliul tehnocrat care impunea mentinerea tempo-ului setat anterior pe cresterea absorbtiei, nu par sa fi avut sanse la virful ministerul (poate) cel mai important dar din pacate si cel mai putin vizibil al cabinetului “tehnocrat”. Un cuvint care ar fi trebuit sa insemne seriozitate si responsabilitate, mai ales in alegerea echipei, ce parea chiar de la bun inceput construita oarecum haotic si in graba, (daca ne amintim chiar si de prima propunere de la sanatate, retrasa imediat) un cabinet constituit din pacate pe criterii eterogene si pe alocuri greu de inteles, in afara unor posibile (si probabile) negocieri prealabile cu establishmentul politic. Evident, un mandat declarat apolitic (cel putin deocamdata) este extrem de dificil intr-o societate profund politizata, marcata de decenii de tranzitie de la o utopie la alta. Daca insa doar schimbarile de la nivelul administratiei locale vor ramine “marea” realizare a mandatului tehnocrat, ma tem ca sansa unei profesionalizari a clasei politice a fost deja irosita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s