Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Proiectul noii Legi a Educaţiei va fi pus în dezbatere publică luna viitoare, a anunţat ministrul Sorin Câmpeanu care a mai spus ieri si că intre principalele puncte ale actului normativ se află şi admiterea la liceu, pentru care s-ar putea da – iata – din nou examen de admitere. Anunţul ministrului Câmpeanu vine în contextul în care organizaţiile studenţeşti au cerut deja public modificarea actualei legi a educaţiei. Studenţii au şi ocupat săptămâna trecută amfiteatrele din mai multe centre universitare, fiind nemulţumiţi, printre altele, de subfinanţarea din învăţământ. Principala nemultumire este insa legata de reprezentativitate (la nivelul conducerii activitatii universitare) si de ce nu, de bani. Surprizator, la intrebarea mea privind necesitatea unei noi Legi a educatiei, domnul ministru Sorin Câmpeanu, spune ca „un nou proiect de lege NU ar fi nici opţiunea si nici dorinţa Ministerului Educaţiei şi cercetării”. Domnia sa spune ca este vorba de o „solicitare a sistemului”, fie că vorbim de învăţământul preuniversitar, fie că vorbim de învăţământul superior sau de activitatea de cercetare… este deci o solicitare GENERALA.
Dupa centralizarea acestor argumente, pentru o corelare cu alte reglementări, pentru o corelare cu contextul actual în care ne găsim, dar si pentru o mai bună corelare cu mediu socio-economic,vorbim de o cerinţă unanimă şi nu în cele din urmă – spune ministrul educaţiei – este necesară si o corelare între articolele aceluiasi act normtiv. Actuala lege 1 – Legea educaţiei naţionale din anul 2011 a generat necesitatea modificării succesive prin mai multe ordonanţe de urgenţă în cele mai multe cazuri pentru a asigura corelarea între diferite prevederi ale aceleaşi legi care conţine foarte multe lucruri ce sunt fără doar şi poate necesare şi binevenite pentru un sistem al educaţiei, dar conţine, spune ministrul şi alte lucruri care s-au dovedit a fi discutabile tocmai din cauza adoptării ei prin asumarea răspunderii, fără o consultare a celor implicaţi în sistemul de educaţie (şi mă refer aici la cadre didactice, sindicate, asociaţii ale studenţilor, asociaţii ale elevilor, ale părinţilor) şi nu în ultimul rând, la punctul de vedere al angajatorilor ca beneficiari finali ai resursei formate în sistemul de educaţie. Si totusi l-am intrebat in aceste conditii pe dl ministru Sorin Câmpeanu, dat fiind ca urmeaza o consultare publica pe noul proiect de lege a educatiei ce spun cei direct implicati? Cea mai mare parte a problemelor ridicate, afirmă domnia sa sunt comune: se referă la modalitatea de fundamentare a calculului costului standar per elev, se referă la modul de organizare, se referă la curriculă, la calitatea manualelor, dar se referă si la infrastructură.
Cât despre ceea ce spunea recent doamna Raluca Turcan – vicepresedinte al PNL, conform careia: ” Ministerul Educaţiei pregăteşte o surpriză majoră cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar navetist din toate şcolile, o decizie ce prevede ca decontarea abonamentelor lunare să se facă odată cu hotărârea de guvern data de către autoprităţile locale”, domnul Câmpeanu spune că, dimpotriva… De 18 ani, naveta cadrelor didactice se decontează exact prin bugetul autorităţilor locale. Prin Legea statutului personalului didactic 128/1997, era prevăzută această decontare, iar primăriile mai sărace (pentru a se evita discriminarea) au în completare, prin bugetul de stat, sume defalcate de TVA, pentru necesarul acestor costuri de transport, se decontează transportul integral, fără plafon, atit auto cit şi feroviar, respectiv naval. Singura excepţie este la transportul feroviar, unde se decontează integral însă la nivelul transportatorului CFR. dacă sunt transportatori alternativi. În plus, se introduce şi posibilitatea decontului pentru situaţiile în care cadrele didactice se deplasează cu autoturismele propietate personală. Mai multe detalii se pot gasi insa la adresa:
http://www.politicaromaneasca.ro/ministrul_educatiei_invitat_la_radio_romania_actualitati-22930

Anunțuri

Douazecisinoua

Posted: August 1, 2014 in Uncategorized

Daca data de 29 iulie a fost vazuta de strategii social-democrati ca fiind sugestiva, inclusiv din perspectiva referendumului anti Basescu de acum doi ani, eu nu sunt total convins ca efectul a fost neaparat cel scontat. Sa retinem doar faptul ca in pofida oricaror argumente, de oricare parte politica ar fi fost ele, rezultatul a fost atunci cel pe care orice comentator politic il intuia.Chiar daca demersul politic de atunci a fost unul comun PSD – PNL, (poate si din superstitie, cine stie), liberalii au preferat acum sa-si lanseze candidatul la prezidentiale inaintea datei de 29, insa social-democratii (probabil in virtutea sloganului ales, legat de schimbarea pina la capat) au incercat sa capitalizeze pe marginea aniversarii.

Chiar daca exista pareri contrare, aparent 2014 va fi insa anul electoral in care vor conta mai putin controversele politice personale. Ele nu pot fi total excluse, dar vor prima proiectele politice si mai ales economice care ne dau perspective clare, fezabile si cred exact acelea care nu se constituie niciodata in argumente electorale… De aceasta data poate chiar mai mult decit carisma personala. Adica, ceea ce dovedeste candidatul uneori chiar din punct de vedere strict gospodaresc, in aceasta posibila ordine de prioritati: cunoasterea problemelor publicului, explicarea situatiei pe intelesul tuturor si in final modul in care aceste probleme ajung sa fie si rezolvate. Din acest punct de vedere, dl Ponta este in avantaj fata de aparent imobilul domn Johannis, dar la fel stateau cumva lucrurile si cu un deceniu in urma. Diferenta o va face probabil comunicarea directa, aici dl Ponta are un net avantaj fata de predecesorul sau (dl Nastase), in timp ce dl Johannis poate fi in dezavantaj, neavind spiritul taios al dlui Basescu. Iar primele discusuri ale celor favoriti la prezidentiale, au aratat exact acest lucru. Paradoxal, deopotriva, referirile celor doi candidati au fost cu precadere la un non-candidat, uitindu-se insa ca este posibil ca voturile nehotaritilor fara orientare politica, ce rezoneaza insa la mesajele prezidentiale critice anti-sistem, pe ansamblu, pot fi decisive pentru un rezultat la limita. Un astfel de rezultat este cred total plauzibil (a se vedea si cifrele celor mai recente sondaje de opinie), deci fluenta discursului ar trebui completata cu proiecte si mesaje clare pentru cei ce se raporteaza direct la problemele din: administratie, economie – investitii, justitie, educatie, sanatate si nu in ultimul rind la o imbunatatire a vietii de zi cu zi, ce s-ar vedea inclusiv in lucruri aparent marunte. (Spre exemplu, pastrind evident proportiile, banala asfaltare urmata insa de umilele marcaje rutiere, odata realizate, dau, nu-I asa, macar impresia de progres)..
In mod cred eronat, s-a tot afirmat, ca tot electoratul citez aici “vrea liniste”. Nu sunt convins ca electoratul vrea neaparat liniste, dupa cum nu cred ca o astfel de promisiune ar aduce procente in plus, desi pare o tema de pre-campanie. Si nici pomenile cu iz electoral nu vor fi in cele din urma suficiente… avem cred exemple anterioare graitoare. Se poate renunta usor chiar si la argumentele politice doctrinare, sau economice, eventual de ordin etnic sau religios. Nucleul dur al corpului electoral de stinga si de dreapta este oricum convins. Diferenta o poate face mai ales mesajul non-verbal, acela care trece de bariera psihica impusa prin neicrederea (exprimata dealtfel a alegatorului apolitic si generalist), in toata clasa conducatoare. Este evident ca absolut nimic nu poate inlocui un discurs bun, prezentat elocvent, mediatizat corespunzator insa, foarte probabil argumentele “palpabile”, materiale, rezultate din deciziile poltice si administrative FARA conotatie electorala, vor fi cele care cred ca vor inclina balanta in mod decisiv.

Despre invidie si urmarile ei

Posted: Noiembrie 28, 2013 in Uncategorized
Etichete:

Recunosc. Sunt invidios. Sunt invidios pe colegii (si prietenii mei) din presa scrisa, chiar daca situatia lor, strict financiara, nu este adesea extem de favorabila. Ca jurnalist de radio am avut si am si in prezent numeroase satisfactii profesionale, dar, placerea cuvintului scris mi-am refuzat-o de cele mai multe ori. Cel putin pina acum.
Am discutat de multe ori, pe diverse teme, cu persoane uimitoare, atit din perspectiva spiritului lor enciclopedic, cit si prin claritatea modului de exprimare. Insa de cele mai multe ori, pentru analiza subiectului in sine am avut nevoie si de sprijinul vreunui coleg din presa scrisa, ceea ce m-a facut (de fiecare data) sa ma intreb, recunosc din nou (cu o invidie bine disimulata cei drept).. insa o invidie din categoria celor pozitive: cum se face ca “gazetarii” au nu numai o imagine mai clara a complexitatii subiectului propus dar, reusesc sa desluseasca de multe ori si cele mai firave intelesuri ale temei, de parca nu au altceva de facut decit sa se antreneze mental in permanenta in arta jocului de biliard cerebral.
Un posibil raspuns la aceasta nelamurire a mea se leaga probabil din nou de ceea ce am si numit “placerea cuvintului scris”. In cele mai multe cazuri dezbaterea (si folosesc in mod deliberat acest termen ajuns acum la naftalina, intrucit nu recunosc valoarea expresiei talk-show), dezbaterea propriu zisa, fie la radio sau la TV, se supune invariabil rigorilor administrative ce tin de: viteza, de spatiu alocat si mai ales de timp. Sa recunoastem insa ca presupune multa munca de furnica produsul care ne conduce la placerea vinovata sa-i spunem, altminteri solitara, de a deschide zilnic gazeta cu mirosul ei de plumb, obicei acum multora necunoscut, bucurie care tinde astazi sa ne fie incetul cu incetul refuzata din varii motive, si care pare (pentru unii desueta) deci pe cale de consecinta usor inlocuibila cu stiri fast-food adesea deja mestecate. Cu oarece parere de rau remarc ca evolutia (pe care unii o considera mai degraba mutatie) ne ajuta sa pierdem putin cite putin, din micile bucurii clasice ale vietii, cum ar fi cafeaua neagra de dimineata insotita de textul tiparit. Exact acela pe care il pomeneam mai sus si la care generatie dupa generatie de gazetari au subscris cu sirg intelectual. Pina la urma, sa recunoastem si ca spre bun exemplu, la aproape 90 de ani de la momentul aparitiei “Curentului” numele lui Pamfil Seicaru inca se pronunta. Ma intreb insa cine isi va mai aduce aminte chiar si peste zece ani de Medeea Pesca, iartata-mi fie lipsa de curtoazie profesionala.
Din invidie deci pentru timpul pe care unii confrati il dedica cu migala textului de calitate, lucrat pe indelete si cu argument, se poate sa fi aparut si aceste rinduri. Mea culpa, daca il citez acum inca o data pe inteleptul profet care spunea: “Ai grija ce-ti doresti. S-ar putea sa ti se intimple”…