Posts Tagged ‘Bucuresti’

O scrisoare pierduta…

Posted: Ianuarie 26, 2014 in Social
Etichete:, ,

     Sunt in permanenta uimit si uneori chiar revoltat de indiferenta, de orice natura ar fi ea. Indiferenta fata de semeni, fata de problemele acestora, sau spre exemplu, indiferenta fata de istorie, patrimoniu ori fata de valorile traditionale. Este evident faptul ca timpurile moderne impun un nou set de valori, dupa cum este la fel de adevarat ca, fara dovezile materiale ale existentei trecutului, nu vom putea niciodata sa ne impunem, in viitor. Sub nici o forma.                   Intr-un apel facut de academicianul Andrei Pippidi, o scrisoare publica ( pierduta ) daca doriti, adresata tuturor acelora care au inca urechi sa mai auda si ochi sa mai vada ceva, fostul presedinte al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, a atras atentia nostra a tuturor, intr-un apel la constiinta, cel putin, asupra pericolului ca imobilul din Bucuresti in care a locuit Spiru Haret, o casa istorica devenita monument, sa fie demolata, in locul ei urmind  sa fie construit un bloc de sapte etaje. Citez: „construita in 1885, Casa Haret se afla pe strada General Gh.Manu, vizavi de Hotelul Minerva, fiind vorba despre o fosta constructie cu parter si etaj, cu o terasa care, sprijinita pe doua coloane, acoperea peronul de la intrare, precedat de citeva trepte”… dupa cum o infatiseaza chiar academicianul Pippidi. Simpla descriere a imobilului face ca impatimitul amator de arhitectura veche a Bucurestilor (din mine) sa retraiasca mental o frintura de istorie, un instantaneu accesibil din pacate doar trecatorului prin zona de acum 129 de ani. Fostul muzeu Spiru Haret, a fost de-a lungul timpului si sediu al Institutului Cooperatiei si Club de fotbal pentru ca, in cele din urma, sa rateze sansa de a deveni sediul Ordinului Arhitectilor din Bucuresti – poate ultima sansa de a salva cladirea de patrimoniu de la disparitie. Santierul deschis acum, dupa multi ani in care si eu ca si numerosi alti bucuresteni ne vom fi intrebat: cum se face ca bijuteriile arhitecturii din centrul Capitalei sunt lasate fara mila in paragina totala, pregateste locul pentru un nou bloc cu sapte etaje. Trecind peste faptul ca, inclusiv in zonele centrale bune ale Bucurestiului, exista inca foarte multe spatii neconstruite care pot fi utilizate, ma intreb, in primul rind: cum se face ca nici scrisoarea academicianului Pippidi, nici articolele si reportajele presei si nici eforturile societatii civile nu au dus la nici un rezultat. Poate ca nimeni nu mai este interesat de patrimoniu si multi dintre noi, obositi de greutatile vesnicei tranzitii, spunem ca nu putem acorda atentie arhitecturii, in conditiile in care nu putem adesea pune ceva in plus in farfuriile copiilor. Si poate pe buna dreptate.
       Ca parinte insa cred ca, daca „nu a mai ramas nimic de salvat, urmarea unei opere de distrugere temeinice si consecvente”, cum spune textual dl Pippidi, adaugind ca „daca ii facem asta si lui Haret si in buricul Bucurestilor, fara indoiala ca nimeni nu este la adapost”… va dau perfecta dreptate domnule academician si indraznesc sa adaug, cu permisiunea Dumneavoastra: exact din acest motiv nu putem acum sa punem si acel „ceva” in plus in farfuria ori in fata copiilor nostri.

Anunțuri

Stam pe loc? De ce stam?

Posted: Ianuarie 20, 2014 in General
Etichete:,

                     Chiar asa. De ce stam pe loc? Pentru ca se lucreaza… spun unii. Se lucreaza si la mine pe strada, da, da, in ianuarie, in Bucuresti, se sapa, se pun tevi, se scot altele recent instalate, se mai repara pe alocuri strada si chiar se mai toarna si asfalt, daca bineinteles acest lucru „minor” cum este asfaltul, fiind lasat la urma, nu este totusi uitat si in cele din urma, se ramine tot cu noroiul clisos caracteristic – evident – Uniunii Europene in secolul XXI.                      Si daca am pomenit de Uniunea Europeana si de standardele ei, trebuie sa remarc faptul ca, ceva ceva tot ne invata (obliga eventual) ea, ca atare vad muncitorii dotati cu veste reflectorizante, casti curate si utilaje speciale, care, pentru a lucra linistiti sub „partea carosabila”, au restrins traficul la o singura banda si au restrictionat circulatia cu doua semafoare, care se aprind alternativ (in mijlocul drumului) lasind sa treaca pe firul ramas cind masinile dintr-un sens cind din celalalt. Asa ca si eu, stau frumos in coada de masini, ca dealtfel si multi altii ca mine care asteapta sa se faca verde ca sa poata trece eventual mai departe. Uneori ne grabim, dar lucrarea (care normal, dureaza de ceva luni de zile), desi ne incurca, este totusi in beneficiul nostru al tuturor, asa ca rabdam zilnic – chiar si cind ne grabim – corvoada. Drumul oricum e ingust, deci nu are sens sa ne imbulzim. Nu are sens pentru mine, nu insa si pentru neaosul cu o vechitura de BMW negru cu numar de Bulgaria, (geamuri „perfect legale” fumurii, obligatoriu) care, rupe rindurile, ne depaseste pe toti „fraierii ” ce stam in asteptare, trece peste asa-zisul spatiu verde, de pe asa-zisul trotuar si se avinta ca vulturul liber pe rosu… ca doar nu se impiedica el de un semafor, fie el pus si in mijlocul soselei. Cine sa il opreasca… „Fraierii” nu risca si nu incearca sa vada cine e in spatele geamurilor negre, muncitorii strazii nici atit, plus ca ei nu sunt de la „circulatie”, deci nu au treaba decit cu escavatorul, iar Politia… chiar asa, ati vazut multe astfel de masini oprite de oamenii legii? Deci rabdam, rabdam in continuare la coada, timpul trece, trece si nimic nu pare sa se miste. Lumea incepe sa se vinzoleasca, unii ies din masini…. ce se intimpla, s-a pus verde? De ce stam pe loc? Stam pentru ca BMW-ul a intrat peste cei care veneau din sens opus si totul s-a blocat undeva la mijloc, intr-o zona sa ii spunem „nedefinita”. Nimeni nu mai poate da inapoi si se discuta acum cu argumente si contra-argumente „clasic rutiere”… Ne-am pierdut cu totii rabdarea, dar tocmai atitudinea noastra, sau mai exact lipsa ei, a dus in cele din urma la situatia in cauza.

                  Ca atare, se pare ca daca nu reusim sa intelegem ordinea, macar cea fireasca a lucrurilor, daca nu intelegem ca toate cele facute in limitele bunului simt si cu respectul regulilor, nu doar ca ne usureaza viata dar ne ajuta sa cistigam timp si ne ridica nivelul calitatii propriei vieti, atunci stam si vom sta in continuare, tot asa… si nu doar la un banal semafor.